Să citești zilnic câteva pagini dintr-o carte de dezvoltare personală poate avea efecte vindecătoare asupra ta și te poate inspira. Chiar și un singur capitol sau 20 de pagini citite dimineața pot face diferența în modul în care te vezi pe tine însuți și lumea din jurul tău.
Iată cinci beneficii pe care ți le oferă cititul de cărți dezvoltare personală:
1. Percepi lumea și pe tine însuți într-un mod mai pozitiv.
Când citești o carte de dezvoltare personală îți vei scălda creierul cu cuvinte pozitive și concepte înălțătoare. A-ți face zilnic un obicei din asta va crește vibrația și te va menține în condiții optime cât mai mult timp.
2. Te inspiră să faci alegeri mai bune și acțiuni pozitive mai des.
O mulțime de cărți de dezvoltare personală vin cu exerciții și instrucțiuni care te fac să te gândești la alegerile pe care le faci și de ce le faci. O evaluare sinceră a vieții tale, așa cum este ea cu adevărat, te eliberează să faci schimbările de care ai nevoie, în timp ce te simți bine cu tine. O astfel de carte este, de exemplu, „The Desire Map” a lui Danielle LaPorte, volum care oferă o mulțime de exerciții.
Când devii conștient de gândirea din spatele acțiunilor tale, poți să-ți ștergi gândurile negative și să le înlocuiești cu cuvinte de dragoste, încredere și putere. Acest lucru te face să fii foarte conștient de ceea ce alegi să-ți umple ziua, astfel încât să poți face mai mult din ceea ce are efect pozitiv asupra minții tale.
3. Nu te îmbunătățești; te extinzi.
Citirea unei cărți inspiratoare pe zi nu îți îmbunătățește viața, ci te ajută să te dezvolți. Această dezvoltare personală constă în „extinderea” a ceea ce este mai bun în personalitatea ta, nu neapărat să îmbunătățești ceea ce crezi că îți lipsește. Când abordezi fiecare carte de dezvoltare personală ca o hartă a unei comori pentru a descoperi cunoștințe ascunse, vei adopta o atitudine jucăușă și curioasă.
4. Îți depășești limitele.
Astfel de cărți te ajută să începi să crezi că poți fi mai mult decât ceea ce ești acum, să faci mai mult și să experimentezi mai mult. O „dietă” zilnică de cuvinte inspiratoare te stimulează să explorezi ceea ce ești capabil și unde se află limitele tale, astfel încât să le poți depăși.
Așa devii mai puternic și mai bun – îndrăznești să mergi acolo unde nu ai ajuns până acum, astfel încât să poți experimenta ceea ce n-ai avut până acum. Când credem că putem fi mai buni, suntem atrași să facem și să simțim mai mult.