Coroanele dentare sunt o soluție excelentă pentru a „îmbrăca” dinții deteriorați sau slăbiți, oferind în același timp durabilitate, protecție și un aspect natural. Această soluție este considerată durabilă, oferindu-vă beneficii pe termen lung. Totuși, este esențial să mențineți o igienă orală riguroasă pentru a asigura o durată de viață cât mai lungă a coroanelor dentare.
Menținerea unei igiene orale conforme cu recomandărilor medicului
Coroanele dentare sunt realizate din materiale rezistente, care oferă în același timp un aspect natural al dinților. Printre cele mai frecvente materiale folosite se numără zirconiu și porțelanul. Având în vedere că acestea sunt montate peste dintele natural, există riscul ca dintele de sub coroană să dezvolte carii și să devină slăbit. Prin urmare, o igienă riguroasă este esențială pentru a reduce placa bacteriană și pentru a îndepărta resturile alimentare dintre dinți și din jurul coroanelor. De asemenea, medicul stomatolog vă va recomanda să acordați o atenție sporită gingiilor, deoarece acestea sunt zone în care se pot acumula bacterii.
Evitați alimentele tari sau lipicioase
Printre alimentele de evitat atunci când aveți coroane dentare se numără gheața, bomboanele tari, nucile, acadelele și caramelele. În general, alimentele cu o textură lipicioasă sau foarte crocantă pot deteriora coroanele dentare din cauza presiunii pe care o exercită asupra acestora. De asemenea, alimentele dulci pot contribui la apariția cariilor dentare sub coroană. Așadar, atunci când cariile afectează dintele și acesta nu mai poate fi salvat, este posibil să fie necesar să discutați cu medicul despre implant dentar.
Nu folosiți dinții ca un instrument de „tăiere”
Cele mai citite articole
De foarte multe ori, pacienții au tendința să-și folosească dinții ca un instrument de „tăiere”. Prin urmare, pentru a proteja coroanele dentare este important să vă abțineți din a vă roade unghiile sau să rupeți cu dinții diverse obiecte. Chiar dacă aveți dinți sănătoși, iar coroanele dentare sunt rezistente, este important să tratați dinții cu blândețe și să nu îi supuneți niciunui fel de presiune.
Mențineți o dietă sănătoasă
O dietă sănătoasă vă poate ajuta să mențineți sănătatea dinților și a gingiilor. Prin urmare, în acest mod veți putea să oferiți suport și pentru rezistența coroanelor dentare pe termen lung. De exemplu, puteți consuma alimente bogate în calciu și vitamine care sunt benefice pentru a menține sănătatea dinților naturali, precum și a gingiilor. Limitați pe cât posibil consumul de alimente dulci, deoarece acestea pot crește riscul de apariție a cariilor la dinții de sub coroane sau la cei din jur și pot afecta sănătatea gingiilor.
Vizite regulate la medicul stomatolog
Vizitele regulate la medicul stomatolog sunt importante pentru a asigura durabilitatea coroanelor dentare în timp. În urma vizitelor la stomatolog, acesta vă va recomanda măsurile de igienă și protecție necesare pentru coroanele dentare. De asemenea, în cadrul acestor vizite, medicul poate identifica semnele de carii și deteriorare atât ale coroanelor, cât și ale dinților naturali.
În concluzie, coroanele dentare reprezintă o soluție eficientă pentru restaurarea și protejarea dinților deteriorați, asigurându-le astfel durabilitatea. Prin practicarea unei igiene orale riguroase, vizite regulate la stomatolog, o dietă sănătoasă și evitarea alimentelor care pot dăuna coroanelor dentare, veți putea asigura rezistența acestora pe termen lung. Mai mult, în cazul schimbării coroanelor dentare cu unele din zirconiu integral, zirconiu monolit sau ceramică, puteți beneficia de o reducere de 200 lei. Acest discount este aplicabil pentru primii 50 de pacienți care se programează pentru această soluție.