Premiera

  • Acasa
  • Recomandari
  • International
  • Lifestyle
  • Timp Liber
  • Calatorii
  • Sanatate
  • Diverse
  • Stiri
  • Contact
Acasa» Diverse»Icoane care ar trebui să fie găsite în orice casă

Icoane care ar trebui să fie găsite în orice casă

Portal Premiera 25 ian. 2022 Diverse Lasa un comentariu 91 Vizite

Sfinții pe care Biserica Ortodoxă Română îi prăznuiește sunt foarte mulți, de ordinal sutelor. În primul rând, trebuie menționați sfinții care au pregătit lumea pentru cea dintâi venire a Mântuitorului, apoi se numără sfinții care s-au jertfit în numele Domnului, dar și cei care au trait mult mai aproape de zilele noastre. Acestea fiind spuse, ne este ușor să înțelegem de ce există atât de multe icoane ce îi reprezintă pe sfinți. Însă, cum ne dăm seama ce icoane sunt cele mai importante și care sunt cele care nu ar trebui să lipsească din casele creștinilor.

Ce icoane trebuie să așezi în casa ta?

În orice casă trebuie să existe măcar o icoană. În general, unele sunt primate cadou de la rude sau de la prieteni, dar în funcție de ceea ce îți dorești, îți poți cumpăra și singur o icoană, cu condiția ca aceasta să fie sfințită. Trebuie să ții cont de faptul că în locuința ta nu ar trebui să lipsească o icoană cu Iisus Hristos și cu Maica Domnului.

Preponderent în religia ortodoxă, este venerată Sfânta Treime care este formată de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Așadar, atunci când o persoană se roagă, trebuie să aducă mulțumire și Sfinteri Treimi. Având în vedere că Dumnezeu Tatăl nu s-a arătat vreodată lumii, iar Duhul Sfânt a apărut decât sub formă de porumbel la Botezul Domnului, dar și lumină dumnezeiască în timpul Schimbării la Față, punctul cel mai important se transferă către icoana Mântuitorului.

Icoanele care îl înfățișează pe Iisus Hristos care ține în mâna stângă Evanghelia, iar cu cea dreaptă transmite o binecuvântare are numele de icoana lui Iisus Pantocrator. Această denumire își are originea în limba greacă și înseamnă Atotțiitorul, cuvând care se regăsește și în versurile Crezului atunci când ne rugăm.

O altă icoană important este și cea a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe. Este o icoană maternă care se regăsește în toate casele credincioșilor, fiind o icoană esențială în Biserica Ortodocșilor.

În cele mai multe icoane ortodoxe, Maica Domnului înfățișează o femeie smerită care are capul acoperit și chipul senin, dar îndurerat. În toate icoanele, Maica Domnului are ochii îndreptatți către Pruncul pe care îl poartă în brațe. 

Pe lângă icoana ce o reprezintă pe Maica Domnului și cea a Mântuitorului, în casele credincioșilor se regăsește adesea și icoana unui anumit sfânt al cărui nume este purtat cu smerenie de către un membru din familie. Acest sfânt este considerat un adevărat protector al locuinței. Dacă vă întrebați cum sunt alese icoanele, ei bine, trebuie să știți că sfinții sunt egali în fața lui Dumnezeu și păstrarea unei icoane în casă depinde în funcție de preferințele fiecăruia și de cei care le transmit cea mai mare putere.

Sursă: ikonopis.bg

Cele mai citite articole

Cele Mai Cunoscute Cinematografe din Bucuresti
Cazare cu Demipensiune - Merita sa Alegi acest Tip de Masa pentru Vacanta TA?
7 Idei Rapide de Cocuri Lejere din Bucle
Top 10 Cele mai Bune Scoli de Soferi din Bucuresti 🚘
Povestea lui Alex Velea - Cum a ajuns atat de departe!

Cele mai citite articole

15 Filme cu Vampiri pe care NU trebuie sa le ratezi
Superstitii - Ce Inseamna Ora Fixa 13 13
Top 250 statusuri pentru Facebook
La Multi Ani si Tot ce iti Doresti - Mesaje pentru Ziua de Nastere
Porțile de Fier: Obiective turistice și trasee în împrejurimi
2022-01-25
Facebook Twitter Stumble linkedin Pinterest Mai mult

Autori

Publicat de: Portal Premiera
Articol anterior:

Împrumut rapid online – avantaje și dezavantaje

Urmatorul articole:

Lenjerie de pat de calitate și elegantă – o garanție pentru o odihnă plăcută și completă

Articole recomandate

Cum să personalizezi rechizitele copilului tău pentru a-i face mersul la școală mai ușor

Cum să personalizezi rechizitele copilului tău pentru a-i face mersul la școală mai ușor

Portal Premiera 07 sept. 2023
Coarnele de pădure – beneficii, proprietăți și rețete

Coarnele de pădure – beneficii, proprietăți și rețete

Portal Premiera 15 aug. 2023
Ce înseamnă când visezi ouă? Când este cazul să te îngrijorezi?

Ce înseamnă când visezi ouă? Când este cazul să te îngrijorezi?

Portal Premiera 31 iul. 2023

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Comentariul trebuie sa contina minim 30 de cuvinte pentru a fi publicat!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole Recomandate

  • 100 de Bancuri la care Razi de Mori
    100 de Bancuri la care Razi de Mori
  • Exista Dragostea Eterna? - Tu ce Crezi?
    Exista Dragostea Eterna? - Tu ce Crezi?
  • Top cele Mai Luxoase Branduri din Lume - Dior, Gucci, Oscar de la Renta...
    Top cele Mai Luxoase Branduri din Lume - Dior, Gucci, Oscar de la Renta...
  • Cat Castiga un Avocat in Romania?
    Cat Castiga un Avocat in Romania?
  • 10 Cele Mai Apreciate Restaurante Pescaresti din Buucresti!
    10 Cele Mai Apreciate Restaurante Pescaresti din Buucresti!
  • Top 30 de Citate Motivaționale care te fac sa mergi mai departe
    Top 30 de Citate Motivaționale care te fac sa mergi mai departe

Cele mai populare articole

  • 1

    10 Alimente care scad pulsul

    Portal Premiera 11 nov. 2021
  • 2

    Avem bucătari români cu stele Michelin?

    Portal Premiera 10 nov. 2021
  • 3

    Cele 5 gusturi de bază și relațiile dintre ele

    Portal Premiera 12 nov. 2021
  • 4

    Apa Alcalină: 5 beneficii incredibile pentru organism

    Portal Premiera 18 oct. 2021
  • 5

    Top 10 cele mai periculoase E-uri (aditivi) din alimente

    Portal Premiera 05 nov. 2021
  • 6

    Ce este factoringul și care sunt avantajele și dezavantajele sale?

    Portal Premiera 23 sept. 2021
  • 7

    Cum se congelează și decongelează peștele?

    Portal Premiera 08 nov. 2021
  • 8

    În cât timp se fierb pastele al dente?

    Portal Premiera 08 nov. 2021
  • 9

    De ce ai nevoie de o vacanță?

    Portal Premiera 14 sept. 2021
  • 10

    Cum se congelează și decongelează carnea de pui?

    Portal Premiera 09 nov. 2021
Premiera.ro
Premiera.ro este un portal de articole care promoveaza informatia de interes public din lumea larga. Articole alese cu grija pentru a ne asigura ca informatia publicata este relevanta pentru tine. Cea mai buna echipa lucreaza sa faca din Premiera o sursa buna de articole recomandate pentru publicul larg pe care-l avem.

Links

Politica de Utillizare Cookies | Politica de Confidentialitate | Publicatii Partenere | Contact

Contact

Vanzari Footer

Cele mai noi articole:

  • Extrasistolele – cum previi bătăile neregulate ale inimii?

    Extrasistolele – cum previi bătăile neregulate ale inimii?

    Portal Premiera 18 sept. 2023
  • Cum îți poți realiza un machiaj dramatic, de seară, la tine acasă

    Cum îți poți realiza un machiaj dramatic, de seară, la tine acasă

    Portal Premiera 14 sept. 2023
  • Cum să personalizezi rechizitele copilului tău pentru a-i face mersul la școală mai ușor

    Cum să personalizezi rechizitele copilului tău pentru a-i face mersul la școală mai ușor

    Portal Premiera 07 sept. 2023
  • Sfaturi prețioase pentru ruleta americană

    Sfaturi prețioase pentru ruleta americană

    Portal Premiera 06 sept. 2023
  • Îți renovezi casa? Cum să îți planifici corect bugetul?

    Îți renovezi casa? Cum să îți planifici corect bugetul?

    Portal Premiera 06 sept. 2023

Descopera articolul

De ce ai nevoie de o vacanță?

De ce ai nevoie de o vacanță?

Ce trebuie sa contina un bagaj pentru camping

Ce trebuie sa contina un bagaj pentru camping

Sejururi individuale sau in familie cu Book Travel

Sejururi individuale sau in familie cu Book Travel

Cum te pregătești de vacanța în Grecia. Sfaturi utile

Cum te pregătești de vacanța în Grecia. Sfaturi utile

Pregătiri de vacanță: 7 lucruri de făcut înainte să pleci

Pregătiri de vacanță: 7 lucruri de făcut înainte să pleci

EuroMedic
protectia consumatorilor

Copyright @ 2021 Premiera.ro - Toate drepturile rezervate
Sitemap
Continuând să navigați pe site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor .