Fără doar și poate, orice femeie atentă cu felul în care arată investește sume considerabile în haine pentru diferite ocazii, iar cele pentru a merge la birou nu fac nicio excepție. Multe persoane sunt de părere că haine de tip office trebuie să fie cât mai sobre, astfel încât să creeze imaginea unui profesionist.
Chiar și așa, doamnele și domnișoarele care vor să iasă în evidență sunt în căutare de alegeri inspirate, confortabile, dar în același timp care să le permită să își accentueze feminitatea. Astfel, pantalonii conici sunt una dintre cele mai versatile piese din garderoba unei femei. Acest model poate fi purtat atât la birou, cat și în afara acestuia, fiind extrem de ușor de asortat cu o gama variată de haine și accesorii.
Pentru început, cum au apărut pantalonii conici?
Pantalonii conici de damă au apărut în 1950, când femeile care își doreau să poarte haine mai comode și mai practice au început să îi poarte. În acea perioadă, femeile erau obișnuite să poarte fuste sau rochii foarte strânse pe corp, iar pantalonii conici au oferit o alternativă mult mai confortabilă și mai versatilă.
Croiala conică a pantalonilor a fost inspirată de stilul masculin, fiind caracterizată prin talia înaltă și faldurile largi. Incepand cu anii 1960, acest model a devenit din ce în ce mai popular printre femeile care aveau nevoie să poarte haine mai lejere la lucru. În deceniile care au urmat, pantalonii conici au evoluat, fiind disponibili în mai multe variante de materiale, culori și imprimeuri, aceștia devenind o piesă esențială în garderoba oricărei femei.
De ce pantalonii conici sunt o alegere tot mai populară printre femeile care lucrează de la birou?
Cele mai citite articole
Sunt multe dintre motivele pentru care femeile aleg să poarte mai mult pantaloni damă decât fuste sau rochii. Putem discuta chiar de masculinizarea modei feminine. În primul rând, femeile preferă pantalonii cu croială conică pentru că sunt clasici și se potrivesc perfect cu stilul vestimentar formal impus de companie. Având o talie înaltă, aceștia merg purtați cu cămăși sau bluze cu mânecă lungă, pentru o ținută cu aer sofisticat și profesionist.
Însă nu doar modelul contează, ci și materialele din care sunt creați. Pentru o impresie elegantă se recomandă modelele din materiale de calitate superioară, care să îți ofere confortul de care ai nevoie pe tot parcursul zilei. Cele mai bune țesături sunt bumbacul, stofa sau lâna merinos.
Un alt avantaj oferit de pantalonii conici este versatilitatea. Aceștia se regăsesc într-o gamă extrem de variată de culori și imprimeuri, de la nuanțe neutre, precum negru sau albastru închis, până la culori mai vii sau imprimeuri subtile.
Spre deosebire de alte articole vestimentare, pantalonii conici sunt și foarte accesibili din punct de vedere al prețului, ceea ce îți permite să cumperi mai multe modele, astfel încât să ai o plajă mai largă de idei de ținute pentru a merge la birou.
În concluzie, pantalonii conici sunt o alegere excelentă pentru femeile care își doresc o ținută profesionistă pentru birou, dar în același timp un plus de confort și libertate de mișcare, ceea ce este esențial pentru a avea o zi productivă.