Poziția în care dormi joacă un rol important în menținerea calității somnului. Dacă te trezești mult prea des cu dureri de spate, există șanse mari ca poziția de somn să nu fie tocmai cea mai bună. Bineînțeles, modul în care dormi nu este singurul factor care influențează calitatea somnului – degeaba dormi pe spate (poziție considerată ca fiind cea mai bună pentru somn), dacă dormi pe o saltea cu denivelări. Tot nu vei reuși să te odihnești așa cum ți-ai dori.
Cum influențează poziția în care dormi calitatea somnului?
De-a lungul timpului s-au făcut multe cercetări pentru a vedea de ce poziția de somn este atât de importantă și cum îți poate afecta nu doar calitatea vieții, ci și modul în care arăți. Știai că o poziție incorectă nu îți aduce doar dureri de spate și sciatica, ci și riduri? Se pare că dormitorul pe burtă poate duce la îmbătrânirea prematură a pielii și la apariția ridurilor. Dormitul în poziții incorecte pune presiune pe coloana vertebrală și chiar dacă acum nu te trezești cu dureri de spate, s-ar putea ca pe termen lung să resimți această presiune.
Cele mai citite articole
Dormitul pe spate sau pe partea stângă ajută la prevenirea refluxului gastroesofagian și a arsurilor la stomac, însă în același timp, poziția de somn pe spate poate agrava apneea de somn, o afecțiune care duce la întreruperea respirației pentru câteva momente în timpul nopții. Este important să găsești o poziție care să asigure suportul necesar pentru coloana ta vertebrală, dar în același timp să se plieze și pe nevoile tale.
Poziții corecte de somn
Există câteva poziții de somn recomandate de specialiști:
- Dormitul pe spate – considerată cea mai bună poziție de somn pentru că menține gâtul, capul și coloana vertebrală într-o poziție neutră (mai ales dacă folosești și o perna ortopedica),
- Dormitul pe o parte – dacă alegi această poziție de somn, ar fi bine să pui o pernă între genunchi pentru a menține o aliniere corectă a șoldurilor cu coloana vertebrală și a evita durerile de spate ce pot să apară dimineața,
- Dormitul în poziție fetală – una dintre cele mai populare și confortabile poziții de somn, în care genunchii sunt îndoiți și trași spre piept (iar acest lucru duce la reducerea presiunii în zona spatelui),
- Dormitul pe burtă – o poziție care deși este confortabilă, nu este recomandată pentru că poate cauza dureri de spate și de gât, dar și probleme respiratorii (dacă totuși preferi această poziție, ar fi bine să pui o pernă sub abdomen).
Ține cont de sfaturile de mai sus, alege o poziție corectă de somn, dar și una în care te simți confortabil. Dacă vrei să dormi pe spate pentru că așa e corect, dar nu e și confortabil pentru tine, s-ar putea să te confrunți cu insomnii.