Începutul de an se resimte în două direcții – în primul rând, în productivitatea de la locul de muncă (cumva, încă simțim că suntem în concediu), dar și în buzunare, ca urmare a cheltuielilor impulsive, a celor prilejuite de darurile pentru familie și apropiați, precum și sumele de bani cheltuite pentru mesele îmbelșugate de Crăciun și de Anul Nou.
Astfel, persoanele care au rămas în pană de bani se gândesc serios la opțiunea unui împrumut, care poate fi obținut de la familie sau prieteni, precum și de la diversele Instituții Financiare Nebancare ce își desfășoară activitatea legal în țara noastră.
Creditul obținut de la un IFN reprezintă cea mai rapidă modalitate de a avea acces la o anumită sumă de bani, cu scopul de rezolva cheltuieli ivite pe neașteptate sau situații financiare presante, în care ai nevoie de lichidități.
Spre deosebire de creditele bancare, care se obțin mai greu și pentru care este necesară o întreagă birocrație, în cazul împrumutului de la un IFN acesta se acordă mult mai rapid, dar sumele sunt relativ mai mici.
Ce reprezintă creditul IFN și cum îl alegi?
Creditul IFN este o soluție avantajoasă oferită de o Instituție Financiară Nebancară, cum este și Best Credit IFN, având condiții de acordare mult mai avantajoase și mai rapide, spre deosebire de împrumuturile de la bănci.
Dacă împrumutul bancar solicită o garanție (un bun sau un girant), nu la fel se întâmplă în cazul unui credit acordat de un IFN. Condițiile de accesare sunt foarte accesibile, indiferent că vorbim de angajați sau pensionari.
De asemenea, trebuie menționat faptul că acest tip de creditare este acreditat de BNR, cu simpla deosebire că întregul proces nu este atât de birocratic, lucru ajută la obținerea acestuia mult mai repede, cu încheierea contractului online.
Ajutorul primit de la un IFN este nesperat, mai ales în cazul în care ai nevoie stringentă de o sumă de bani modică, pentru a-ți acoperi anumite cheltuieli, fără ca cei din familie să știe despre impasul tău financiar.
Condițiile de accesare
Atunci când ai nevoie de un credit online rapid de la Best Credit IFN ar trebui să știi că întreg procesul se desfășoară 100% online. Tot ce trebuie să faci este să aplici online, prin formularul de contact, telefonic sau la unul dintre ghișeele IFN-ului, să completezi câmpurile și să trimiți copia de pe buletin și Acordul ANAF, Cererea de credit preliminară și Acordul de prelucrare a datelor cu caracter personal.
După aceste două etape, echipa va analiza dosarul, iar dacă este aprobată cererea de creditare va trebui să semnezi contractul și să stipulezi modalitatea prin care vrei ca suma să ajungă la tine – online, prin virament, sau cu ridicare de la ghișeu.
Ce trebuie să știi despre rambursarea creditului?
Durata creditului se calculează din momentul în care solicitantul primește banii și încetează după îndeplinirea obligațiilor de plată. Rambursarea se face în aceeași monedă în care a fost acordat creditul, cash sau cu retragere lunară, la date stabilită, direct din cont (dacă banii au fost virați în cont).