Cu toții ne dorim să avem lucruri frumoase și curate, însă nu întotdeauna știm cum să avem cu adevărat grijă de ele. Chiar dacă există pe piață o mulțime de produse care promit să facă minuni, alegerea celor potrivite poate fi o loterie. Astăzi ne-am propus să te ajutăm să îți păstrezi încălțămintea în cea mai bună stare.
Curățarea și întreținerea pantofilor în mod regulat are multe beneficii. În primul rând, pantofii tăi vor avea o viață mai lungă, vor arăta mult timp ca noi și vor rămâne confortabili o perioadă îndelungată. Fie că este vorba de îngrijire preventivă sau de remediere a petelor, cum ar fi zgârieturi sau murdărie, îngrijirea ocazională a pantofilor este singura cale de a te bucura de încălțările tale în cea mai bună formă. Acesta este motivul pentru care ne-am propus să punem cap la cap cele mai relevante tipsuri despre curățarea și întreținerea încălțămintei:
- Lustruiește încălțămintea de piele în mod regulat
Pentru a păstra într-o stare cât mai bună sandalele, pantofii, ghetele și cizmele de piele, primul lucru pe care trebuie să-l faci înainte de a le purta prima oară este să le lustruiești. Chiar dacă sunt noi, este posibil ca în magazin să fi acumulat ceva praf, iar îndepărtarea lui imediată este necesară. Dacă nu ai în casă o perie pentru încălțămintea din piele poți folosi și o cârpă magică, dacă o ai prin casă. Aceasta este foarte utilă și pentru perechile de sneakers dama sau de bărbați, pe care le folosiți, de cele mai multe ori, pe toată perioada anului.
- Prelungește viața încălțămintei din piele întoarsă sau năbuc
Încălțămintea din piele întoarsă poate fi destul de delicată. Pe lângă clasica perie care poate elimina murdăria depusă între peri, te sfătuim să ai mereu în casă un spray de protecție. Acesta formează o peliculă ce protejează materialul împotriva intemperiilor și a murdăriei.
- Depozitează încălțămintea într-un loc răcoros și uscat
Cele mai citite articole
Locul unde depozitezi pantofii are o mare influență asupra longevității acestora. Indicat este să fie un loc răcoros și uscat, deoarece temperatura și umiditatea pot afecta materialul pantofilor în diferite moduri. De exemplu, temperaturile ridicate pot face pielea fragilă și pot slăbi lipiciul folosit la anumite încălțări. În plus, pantofii lăsați în zonele umede au mai multe șanse să dezvolte mucegai și să capete un miros specific acestuia. Încălțămintea strălucitoare și intens colorată trebuie să fie ferită de lumina directă a soarelui, pentru a evita riscul de decolorare.
- Usucă întotdeauna încălțămintea
Fie că afară există precipitații sau, într-o zi călduroasă, picioarele tale au transpirat mai tare, între utilizări pantofii trebuie să fie lăsați să se usuce. Pentru a nu lăsa mirosul și umezeala să se impregneze, cel mai bine este să îi ștergi cu o cârpă uscată îndată ce ai ajuns acasă. Acest lucru îi permite materialului să se refacă și îți va proteja, în final, picioarele. Aerisirea periodică a pantofilor trebuie să fie făcută doar în zilele în care nu există o umiditate crescută în aer.
- Spală sau curăță încălțămintea manual
Știm că în acest secol este greu de crezut că, deși tehnologia a avansat atât de mult, există această recomandare. Există unele cazuri în care spălarea încălțămintei în mașina de spălat este ok, iar în alte cazuri, nu. Cel mai bine este să verifici eticheta produselor înainte de a începe orice operațiune de curățare cu apă.
În mare, încălțămintea din bumbac și poliester poate fi spălată în mașina de spălat, dacă nu există contraindicații pe etichetă. Acestea trebuiesc puse într-un sac conceput special pt spălarea încălțămintei în mașina de spălat, fără branțuri și fără șireturi. Pantofii din piele, năbuc sau cauciuc impun doar curățarea manuală, deoarece un ciclu de spălare le-ar putea dăuna semnificativ.
Respectând aceste cinci reguli simple te vei bucura de încălțările preferate pentru o perioadă îndelungată. Nu uita că o pereche de pantofi curați și lustruiți au puterea de a scoate din anonimat orice ținută.
Sursa foto: Shutterstock