Cu o vacanță rezervată și cu numărătoarea inversă începută, s-ar putea să te gândești doar la asta și nu te învinovățim. Dar, nu pierde din vedere lucrurile pe care ar trebui să le faci în pregătire, prins în nerăbdarea a ceea ce te așteaptă. Există anumite acțiuni de bifat pentru a te asigura că totul se desfășoară cât mai bine. Iată topul nostru cu cele 7 lucruri pe care ar trebui să le iei în calcul atunci când îți pregătești vacanța:
1. Rezervări
Dacă alegi un sejur în străinătate, asigură-te că ai rezervat totul pentru datele și orele corecte. Verifică orele de check-in și de preluare pentru hoteluri și închirieri auto. Este recomandat să îți rezervi din timp mașina de închiriat, ca, de asemenea, și biletele pentru diversele atracții turistice (muzee, expoziții, parcuri de distracții etc.).
2. Pregătește documentele
Ia cu tine copii tipărite ale tuturor confirmărilor de care ai nevoie pentru vacanță (în cazul în care telefonul rămâne fără baterie și trebuie să faci dovada actelor). Află dacă ai nevoie de vize de intrare (și solicită-le, dacă este cazul). Tipărește cărțile de îmbarcare pentru zboruri și ia cu tine confirmările a tot ceea ce ai rezervat sau ai plătit și care este relevant pentru vacanța ta (acte de identitate, vouchere de vacanta etc.).
3. Verifică bagajele
Verifică bagajele permise de compania de zbor sau de transport. Chiar dacă ai mai călătorit cu ei înainte, merită să controlezi din nou, deoarece acestea se pot schimba în scurt timp. Pregătește o listă cu ceea ce trebuie să pui în bagajul de cală și în cel de mână. Cercetează cum va fi vremea în perioada în care vei pleca în vacanță și împachetează hainele potrivite – nu vrei să fii prins în Islanda cu un costum de baie, iarna!
4. Medicamente
Țara pe care o vizitezi are nevoie de vaccinuri înainte de a intra? Dacă iei medicamente eliberate pe bază de rețetă, asigură-te că ai suficiente pentru a îți ajunge pe durata călătoriei. Împachetează și o rețetă pentru a dovedi că este vorba de medicamentele necesare, în cazul în care se pune problema.
5. Banii pentru vacanță
Asigură-te că le spui furnizorilor de carduri că vei călători în străinătate. Dacă aceștia nu sunt la curent și îți folosești cardul în afara țării pentru tranzacții, atunci s-ar putea să te trezești cu cardul blocat, deoarece banca va presupune că sunt tranzacții frauduloase.
6. Încheie o asigurare de călătorie
Ia o asigurare de călătorie și verifică ce este acoperit și ce nu este acoperit de aceasta. Dacă mergi într-o vacanță la schi, informează-te despre ce activități de tip sporturi de iarnă nu acoperă, deoarece pot exista excluderi. Dacă ești eligibil și călătorești în Europa, solicită un card european de asigurare de sănătate. Nu uita să te asiguri că acesta este valabil pentru datele de călătorie, dacă ai deja unul.
7. Pregătește telefonul mobil
Contactează-ți furnizorul de telefonie mobilă pentru a verifica dacă telefonul tău va putea fi utilizat în țara pe care o vizitezi. Fii conștient de eventualele taxe de roaming de date care se pot aplica și de costurile mai mari pentru efectuarea de apeluri sau trimiterea de mesaje text.
Dacă urmezi toți acești pași, atunci ești pe cale să ai o vacanță fără stres. Notează-i pe cei mai importanți și pe cei care ți se aplică, deoarece e posibil să nu fie toți. Ce alți pași consideri că sunt esențiali și ar trebui să se regăsească pe lista noastră?
Sursă foto: Unsplash