Formula 1 a reprezentat, încă de la înființare, o competiție deosebit de apreciată în întreaga lume. Ultimii ani au adus, însă, o adevărată explozie de popularitate pentru întrecerea auto, iar piloților li s-a creat o imagine de adevărați eroi care își riscă viața pentru a face spectacol pe fiecare dintre circuite.
În 2023, soarta titlurilor la nivel individual și pe echipe pare a fi deja decisă, cu Max Verstappen și echipa sa, Red Bull Racing, aflați în postura de lideri detașați cu multe etape înainte de finalul întrecerii din acest an. Astfel, a devenit mai atractivă lupta pentru locul 2 în ierarhii. Iată cine sunt favoriții la această poziție.
Cine termină pe locul secund Formula 1 2023?
În vârstă de 25 de ani, neerlandezul Max Verstappen este un adevărat fenomen, iar dominația sa are șanse foarte mari să continue și în viitorul apropiat, ba chiar îndepărtat. Rivalul său, Lewis Hamilton, are 38 de ani și a câștigat 7 titluri de-a lungul carierei, fiind lider în istoria F1, alături de Michael Schumacher.
Prin comparație, Verstappen are deja două titluri câștigate în 2021 și 2022, iar ediția din 2023 va fi trecută tot în contul său. Cum investițiile Red Bull Racing în monoposturi de calitate nu se anunță a fi oprite prea curând, fanii acestei echipe și cei ai lui Verstappen, în mod implicit, au toate motivele să fie optimiști.
Experții îl consideră pe neerlandez ca fiind foarte bine poziționat în perspectiva de a doborî recordul stabilit de Schumacher și Hamilton. Pentru Red Bull Racing, șansele de a câștiga titlul la echipe sunt mari atât datorită lui Verstappen, cât și mulțumită mexicanului Sergio Perez – încearcă un pariu online pe F1 pe clasarea lui Sergio Gomez pe locul secund al clasamentului, iar la constructori poți să mergi pe mâna unora dintre cele mai tari branduri din industrie. De exemplu, echipa pentru care concurează Lewis Hamilton, Mercedes, are cota 1,57 să termine pe locul 2 în clasamentul constructorilor. Colegul lui Hamilton capitol de curse este George Russell.
Următoarea favorită, în goana către medalia de argint, este Ferrari. Colosul italian are cota 3,50, fiind reprezentat de Charles Leclerc și Carlos Sainz. Cei de la Aston Martin sunt și ei printre favoriții bookmakerilor, iar cota lor pentru clasarea pe locul 2 în ierarhia echipelor este de 5,50.
Piloții reprezentanți ai Aston Martin în Marele Circ, ediția 2023, sunt Lance Stroll și Fernando Alonso, legendarul spaniol ajuns la 41 de ani. Alonso a cucerit titlul de campion în 2005 și 2006, iar experiența sa ar putea să se dovedească decisivă în cursele dificile din Statele Unite ale Americii, Italia sau Qatar. Cotele prezentate pot să aibă parte de schimbări, pe parcursul competiției, în funcție de rezultatele înregistrate pe parcursul curselor.
În concluzie, dacă vrei să profiți de ele, pariază acum în mod responsabil pe favoriții tăi din Marele Circ. Trăiește la intensitate maximă spectacolul din Formula 1 și mizează atât pe pilotul pe care îl vezi capabil să termine competiția imediat sub Max Verstappen, precum și pe echipa în care crezi că se poate clasa pe locul 2.
Sursa foto: Pixabay.com